Admiterea 2023: concluzii parțiale și premise optimiste



Fiecare sesiune de admitere este pentru noi un prilej de autoevaluare, fiindcă prin interacțiunea nemijlocită cu ​preferințele educaționale ale fiecărei generații de absolvenți de liceu​ căutăm răspunsurile la întrebarea: cât de atractiv este Sibiul Universitar pentru tineri? Cu alte cuvinte, ne luăm și noi, profesorii, câteva „teme de casă”, la care să răspundem atunci când ne uităm pe cifrele de școlarizare. ​

Anul acesta au fost validate 7396 de dosare ale candidaților la programele de licență și master ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. O cr​eștere cu peste 15 puncte procentuale a numărului de dosare față de anul 2022 reprezintă un indicator care ne confirmă încrederea tinerilor în oferta programelor de studii promovate de ULBS, aici incluzând atât programele de licență, cât și pe cele de master.

Și cred că era de așteptat: intrarea ​Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în​ Alianța Forthem, alături​ de alte opt universități europene, reprezintă o deschidere fără precedent pentru studenții și cadrele didactice din ULBS. De asemenea, prezența noastră în Consorțiul Universitaria, facilitează un schimb de informații interuniversitar la un nivel care se reflectă nu doar în contribuția academică, ci și în exemplele de bună practică privind creșterea calității vieții de student.

Mai mult, ultimii ani au fost definiți de câștigarea unor proiecte internaționale de cercetare, care au pus universitatea noastră pe harta academică internațională și care au permis studenților și doctoranzilor să fie parte din aceste echipe de cercetare interdisciplinare, chiar din timpul facultății. Confirmările faptului că suntem pe un drum ascendent, nu au încetat să apară: suntem prezenți în ranking-uri internaționale de prestigiu și acest fapt ne dă măsura eforturilor întreprinse de a crea cât mai multe oportunități academice pentru studenții noștri. În aceeași direcție strategică se integrează și parteneriatul semnat la începutul acestui an cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, privind acțiunile comune dedicate studenților. De asemenea, poziționarea ULBS ca partener în proiectele comunitare de anteprenoriat educațional, cum este recentul parteneriat încheiat cu Primăria Municipiului Sibiu și companii private, referitor la construirea unui campus dual, sau cel al Arenei Universitare, arată nivelul de preocupare în definirea, la standarde europene, a Sibiului Universitar, despre care vorbeam mai devreme.

​În acest context doresc să le mulțumesc celor care au văzut în Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, o posibilă rampă de lansare pentru o viitoare carieră și care au luat în considerare tot ceea ce oferă universitatea noastră pentru dezvoltarea personală. Fie că vorbim despre programele Facultății de Medicină, care a încheiat de curând un acord de parteneriat cu UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj, fie că vorbim despre programele inovatoare ale Facultății de Științe Economice, despre oportunitățile pe piața muncii oferite de Facultatea de Inginerie, încă din timpul perioadei de studiu, despre șansa de a lucra cu nume sonore ale vieții culturale românești la Facultatea de Litere și Arte, despre posibilitatea de a face aplicații practice la ferma didactică de la Rusciori, pentru studenții la ȘAIAPM, despre deschiderea către domenii moderne de studiu din zona umanistă, la Facultatea de Științe Socio-Umane sau despre ocazia de a lucra în laboratoare bine echipate și de a desăvârși performanțele fizice la baza de pregătire fizică a Facultății de Științe, despre șansa de a învăța în facultăți de tradiție, precum cea de Drept sau cea de Teologie, toate aceste argumente valorice au înclinat balanța în intenția celor care au venit în acestă sesiune de admitere înspre noi.

Perioada confirmărilor locurilor în universitatea noastră continuă, până pe 2 august, inclusiv. Rapoartele preliminare însă ne arată intenția de a studia la ULBS a 46 de elevi olimpici, a 257 de studenți din categoria „români de pretutindeni” și a peste 50 de studenți proveniți din spațiul non-UE, ceea ce înseamnă că avem o notorietate în creștere, atât pe segmentul de performanță în educație, cât și pe cel geografic.

În acest moment, colegii noștri depun eforturi pentru ca spațiile de cazare să îi primească în condiții cât mai bune pe studenți și la fel, foarte important, se lucrează pentru ca meniurile cantinei noastre studențești să fie cât mai gustoase și sănătoase pentru tinerii care aleg viața de student la ULBS. Și colegilor implicați în procesul de admitere, cadre didactice și personal auxiliar, doresc să le mulțumesc pentru tot efortul susținut al acestor zile intense.

Închei tot cu mulțumiri așadar, adresate tuturor tinerilor care au arătat interes pentru oferta noastră academică și îi așteptăm în sălile de curs, dar și la momentele de socializare din timpul anului, pe toți cei care aleg să scrie la Sibiu povestea vieții de student, generația 2023-2024!

Cu cele mai alese gânduri,

Prof.univ.dr. Sorin Radu, rectorul ULBS

 

 


Admiterea 2023: concluzii parțiale și premise optimiste

Detalii

Categorii:

Admitere Comunicat Rector

Persoană contact:

Sorin Radu

Email contact:

sorin.radu@ulbsibiu.ro