Ateliere de dezvoltare a creativității la ULBS D-School



Din 10 ianuarie 2022 la ULBS D-School se organizează în fiecare lună, mereu în data de 10, un atelier de dezvoltare a creativității în care elevi, studenți și angajați din diferite domenii pot genera idei experimentând cu metode inspirate din cartea IDEAFLOW, lansată în 2022 de doi profesori de la Universitatea Stanford din SUA.

Articolul Investing in Creativity scris de R. Sternberg și T. Lubart în 1996 citează lucrări ale lui Becker, Isacksen și Murdoch din 1995 și 1993 în care este subliniată asocierea dintre creativitate și geniu, iar persoanele asociate cu cuvântul creativitate erau artiștii sau cercetătorii eminenți ca Michelangelo sau Einstein.

Înainte de a face o cercetare despre percepția oamenilor cu privire la creativitate în zilele noastre, practica a arătat că mulți elevi și studenți evită să genereze idei dacă ei consideră că ideile nu sunt suficient de bune (contrar regulilor din brainstorming în care oamenii sunt încurajați să genereze cât mai multe idei, fără a le evalua). Aceste observații din timpul cursurilor și atelierelor din anul 2021 de la ULBS D-School au fost inspirația pentru atelierele din data de 10, pe care le numim Ateliere IDEAFLOW.

Deși atelierele vizează doar un pas din procesul Design Thinkinggenerarea de idei, la ULBS D-School ne propunem să micșorăm teama participanților de a fi judecați atunci când generează idei și să schimbăm percepția că generarea de idei și generarea de soluții sunt sinonime. Generarea de idei e doar un pas din generarea și implementarea de soluții. Un articol publicat de un alt profesor de la universitatea Stanford menționează o analiză din 1998 realizată pe o companie producătoare de jucării care a generat aproximativ 4000 de idei pentru a scoate pe piață 12 produse.

Formularul de înscriere pentru atelierele IDEAFLOW este disponibil aici: https://forms.gle/pB8YFNp5qHMjAi5M8

Numărul de locuri este limitat în cazul atelierelor față în față. Formularul e deschis deja pentru cei care doresc să participe la atelierul IDEAFLOW #30 din 10 iulie 2024.

/