BURSE DOCTORALE ȘI POSTDOCTORALE PENTRU CERCETARE APLICATIVĂ



Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu implementează, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (beneficiar), Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Academia Română și NTT Data Romania, proiectul POCU/993/6/13/153310 „Dezvoltarea competențelor de cercetare avansată şi aplicată în logica STEAM + Health”, în perioada 10.06.2022 – 09.12.2023, proiect cofinanțat din Fondul Social European.

Bursele acordate în cadrul acestui proiect se adresează doctoranzilor Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu care, începând cu luna octombrie 2022, vor avea calitatea de doctorand în ultimul an*, precum și cercetătorilor postdoctorali, care își înscriu cercetările într-un domeniu de specializare inteligentă, conform SNCDI, și doresc să desfășoare cercetări în colaborare cu instituții de cercetare sau agenți economici.

Avantaje:

  • Bursă în cuantum de 400 de euro pentru doctoranzi și 600 de euro pentru cercetătorii postdoctorali
  • Implicarea într-un program de cercetare aplicativă în colaborare cu entități relevante în domeniu
  • Stagii de cercetare aplicativă la un agent economic sau într-o altă instituție în domeniul de cercetare, cu sprijinul unui mentor pe parcursul a 12 luni
  • Acces gratuit la o infrastructură modernă de cercetare
  • Oportunitatea de a participa la module de formare a competențelor transversale
  • Susținerea valorificării cercetării prin publicații și participări la evenimente științifice
  • Colaborarea în rețea cu parteneri instituționali relevanți în domeniile de specializare inteligentă
  • Premierea finalizării programului de doctorat și a celui postdoctoral până la 30 octombrie 2023 cu 4000 de lei

Perioada de derulare:

  • 10.2022 – 30.09.2023

Calendar de selecție:

  • 06.2022 – 31.07.2022

Locuri eligibile:

  • 30 de locuri pentru doctoranzi (minimum un loc pentru fiecare categorie de grup țintă/școală doctorală)
  • 30 pentru cercetători postdoctorali (minimum un loc pentru fiecare categorie de grup țintă/școală doctorală)

Modalitate de selecție:

  • Selecție competitivă pe baza activității științifice și a unui plan de valorificare a cercetării în mediul socio-economic

Pentru mai multe detalii referitoare la proiect și la selecția grupului țintă, vă invităm să contactați echipa de proiect: mihaela.herciu@ulbsibiu.ro, dep.doctorate@ulbsibiu.ro.


BURSE DOCTORALE ȘI POSTDOCTORALE PENTRU CERCETARE APLICATIVĂ

Detalii

Categorii:

Burse

Domenii:

General

Persoană contact:

Mihaela Herciu

Email contact:

mihaela.herciu@ulbsibiu.ro