Bursele postdoctorale Fulbright Senior



Bursele postdoctorale Fulbright Senior (Visiting Scholar) se adreseaza cadrelor didactice și cercetatorilor din universitați, centre și institute de cercetare, care intenționeaza sa predea sau sa realizeze studii și cercetari în mediul academic american. Candidații vor candida pentru burse de cercetare, de predare sau cu proiecte combinate (cercetare și predare), în orice domeniu, cu excepția medicinei clinice sau psihologiei clinice. Competiția se va deschide în luna mai, 2018, și va avea data limita de depunere a aplicațiilor 15 octombrie 2018.

Bursele Fulbright Senior pentru candidații români pot fi de minimum 3 luni și maximum 6 luni. Candidații trebuie sa îndeplineasca urmatoarele criterii de selecție:

• sa aiba cetațenie româna;

• sa dețina un doctorat (pot aplica si doctoranzii care vor avea doctoratul la data

plecarii în programul din Statele Unite);

• sa cunoasca limba engleza;

Pentru înscrierea în concurs, candidații trebuie sa completeze și sa depuna un formular online (https://iie.embark.com/apply/visitingscholars), însoțit de trei scrisori de recomandare, o fotocopie a diplomei de doctorat și o scrisoare de invitație de la potențiala universitate-gazda din Statele Unite. Invitațiile pot fi transmise ca scan, pe e-mail, pâna la mijlocul lunii decembrie 2018, înainte de etapa de interviu.


Bursele postdoctorale Fulbright Senior

Detalii

Categorii:

Burse Competitie Internationalizare Mobilități

Domenii:

General

Persoană contact:

Livia Ilie

Email contact:

livia.ilie@ulbsibiu.ro

Fişier 1:

2019_2020_Fulbright-Senior-Award.pdf