Ce spunem când spunem că istoria se repetă? Lecția Marii Uniri

La 1 decembrie 1918 se năștea România Mare, o Românie care pornea entuziastă pe calea europeană, o Românie care ieșea dintr-un război devastator, cu cetățeni marcați de traume și suferințe, dar entuziaști pentru că în fața lor se deschidea un proiect democratic construit pe unitate națională, vot universal, reforme sociale și politici integratoare. Pentru prima dată în istorie, elitele românești de peste tot au demonstrat capacitatea de depăși diferențele ideologice și de a lucra împreună, strâns unite în jurul ideii de România Mare Democratică. România Mare nu a fost un stat perfect, nu a fost o „epocă de aur”, dar a generat instituții europene care erau perfectibile și a direcționat statul și cetățenii pe calea europeană. Aceasta este lecția Marii Uniri!

Dar cum se întâmplă de multe ori în istorie, oamenii politici, cetățenii, nu se ridică întotdeauna la nivelul momentelor istorice pe care le trăiesc. Proiectul democratic al României Mari va intra în impas. Disfuncționalitățile structurale, clivajele de tot felul, au ieșit la suprafață și s-au adâncit. Partidele politice s-au îndepărtat de cetățeni și și-au concentrat energiile pe lupte sterile între ele, în timp ce lideri politici mediocri au fost promovați în funcții publice, incapabili să se ridice la nivelul vremurilor pe care le trăiau și o corupție generalizată a prins în plasă întregul stat. Asta a lăsat loc mișcărilor extremiste, mânate de lideri pe care propaganda i-a descris cu dibăcie drept providențiali și salvatori ai patriei aflate în pericol și care cultivau ideile mistice și exploatau tarele și fricile unei societăți românești care se refăcea greu după un război devastator. O lume rurală tăcută, martelată de analfabetism și boli sociale, entuziasmată inițial de o reformă agrară pornită sănătos, dar care s-a împotmolit în birocrația statului, generând dezamăgire și disperare în rândul țăranilor. Intelectuali formați în spirit occidental, dar cu un bagaj ideologic naționalist și antisemit, care își imaginau un țăran perfect, simbol al românismului și al statului și care nu pricepea mare lucru despre cum se construiește în România cetățenia și democrația. A fi „român” devine mai important decât a fi „cetățean”. Mistica și iraționalul au luat treptat locul logicii și proiectelor raționale. Biserica, tacit sau activ, s-a poziționat pe o cale naționalistă. Iată doar câteva explicații ale ratării proiectului european democratic al României Mari.

Toate acestea au deschis calea autoritarismului și a dictaturii. Carol al II-lea, Antonescu și legionarii au apărut drept salvatori ai unei patrii în pericol, pozând în oameni onești, credincioși, buni români, care purtau un război sfânt împortiva unui dușman exterior. Dar cel mai mare dușman era de fapt în interior: incapacitatea liderilor și a partidelor politice de a pune în aplicare principile rezoluțiilor Unirii și ale Constituției, care au trasat proiectul României Mari. Democrația era îngropată fără prea multe regrete. Mulți lideri politici și intelectuali plecați la drum în 1918, având în minte și în suflet proiectul unei țări democratice, au uitat calea și s-au convertit treptat în promotori ai totalitarismului, mânați de interese diverse. Cu alte cuvinte, s-au „rinocerizat”. Și pentru ca tabloul să fie complet, același pericol, care și astăzi planează de la Est, a devenit realitate. Rusia Sovietică nu recunoștea România Mare și căuta prilejul de a o sfârteca cu prima ocazie a trecut la acțiune în vara anului 1940, ocupând Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. În scurt timp, România Mare era sfâșiată de vecinii din sud și din vest sub privirile unor elite politice și militare pasive, care nu înțelegeau ce se petrece, preocupate de lupta lor internă pentru putere.

După o jumătate de secol, în 1989, românii redescopereau democrația și implicit Europa, după mulți ani de dictaturi carliste, legionare, antonesciene și comuniste. Scuturarea de comunist a fost grea și ezitantă. Dar românii au găsit calea. Democrația s-a reconstruit, chiar dacă memoria colectivă a românilor nu a mai reținut mare lucru din perioada interbelică, doar ideea exagerată a unei „epoci de aur”. În ciuda poticnirilor și a ezitărilor, mânați de o societate civilă și de un activism civic cu voci tot mai puternice, românii au pornit pe calea europeană. Aceasta a fost și este șansa noastră în aceaste vremuri.

Astăzi, Ziua națională ne regăsește din nou într-un moment de cumpănă: partide și oameni politici preocupați de chestiuni mărunte și care nu se ridică la nivelul momentelor istorice, un stat fără direcție, cu instituții disfuncționale, confruntat cu același pericol venit din Est. Nu e de mirare că istoria se repetă. De ani buni, reformele sistemului educațional au generat efecte greu de estimat asupra cetățenilor, criza educațională devenind o problemă de securitate națională. Poate că acum este momentul să ne întrebăm la ce sunt bune Istoria și disciplinele socio-umane și cum pot ajuta acestea la imunizarea cetățenilor în fața propagandei și manipulării de orice fel.

Dar e bine de știut: nicăieri în lume drumul spre democrație nu a fost facil. Nicăieri și niciodată lupta nu a fost ușoară. Acum suntem în fața unui pericol major. Colții răului, ai extremismului politic, ai ultranaționalismului și xenofobiei au apărut peste tot în Europa și foarte viguros în România. România Mare Democratică a fost îngropată sub privirile amorțite ale românilor. România riscă astăzi să rateze din nou calea democratică europeană. E un moment de cumpănă!

Eu am încredere că istoria nu se va repeta de această dată. De ce? Ce este diferit astăzi? Ce ne-a învățat lecția Marii Uniri? În primul rând am încredere că majoritatea copleșitoare a cetățenilor au înțeles că libertatea, dezvoltarea, securitatea, egalitatea sunt principii în care credem și care pot fi asigurate doar de proiectul european. Suntem parte a unei comunități academice europene, într-o comunitate sibiană europeană, într-o țară europeană. Europa este casa noastră. Și cel mai important: cred cu tărie în tinerii noștri, în studenții noștri care au șansa să depășească traumele unui trecut mutilat de manipulare și propagandă. România are cetățeni responsabili, deopotrivă cetățeni educați, cu tineri formați în spirit democratic, european, inteligenți și dornici să trăiască într-o țară liberă, fără fantasmele unui trecut glorios imaginat. Ei au ales de multă vreme calea europeană.

E un moment bun să ne întărim inimile, să ridicăm privirea și să reflectăm cu toții la lecția Marii Uniri!

La mulți ani România!

La mulți ani cetățeni români!

Sorin Radu,

Profesor de istorie,

Rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

1 decembrie 2024