Comunitatea de Practici SafeHabitus la Ferma Didactică ULBS de la Rusciori



Comunitatea de Practici SafeHabitus din România a organizat cea de-a treia întâlnire de lucru la noua Fermă Didactică de la Rusciori din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. La eveniment au participat reprezentanți ai unor instituțiilor publice județene și administrații locale, profesori și cercetători din domeniu, fermieri și reprezentanți ai asociațiilor de crescători de ovine, precum și tineri din familii în care activitatea de creștere a ovinelor este practicată.

Evenimentul a oferit oportunitatea de a consolida relațiile de lucru din cadrul Comunității de Practici și de a explora noi căi de colaborare între membri. Agenda întâlnirii s-a concentrat pe exerciții aplicate menite să contribuie la definitivarea unui Registru de Nevoi pentru Sănătatea și Siguranța în Ferme în România, cu un accent special pe sectorul creșterii ovinelor. Echipa SafeHabitus din România a prezentat progresul activităților principale din proiect și planurile pentru etapele viitoare, în timp ce participanții la Comunitatea de Practici au fost implicați în dezbateri și exerciții practice pentru aprofundarea înțelegerii nevoilor specifice din acest sector de activitate.

Printre principalele nevoi identificate se numără suportul pentru investițiile în modernizarea tehnologică a fermelor, nevoia de formare orientată spre sănătatea și siguranța în munca din agricultură și necesitatea unei mai bune înțelegeri a provocărilor de sănătate fizică și mintală generate de munca pentru creșterea ovinelor. Nu în ultimul rând, întâlnirea a inclus o discuție importantă legată de necesarul de forță de muncă, având în vedere că forța de muncă din agricultură este relativ îmbătrânită, iar mulți dintre lucrătorii agricoli din România migrează sezonier pentru a munci în alte țări din Uniunea Europeană.

Prin amabilitatea gazdelor, partea finală a evenimentului a inclus o vizită a noii infrastructuri din cadrul Fermei Didactice de la Rusciori, iar membrilor Comunității de Practici SafeHabitus le-au fost prezentate noile facilități de cercetare și educație din cadrul Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului.

Proiectul SafeHabitus (2023-2026) este cofinanțat prin programul Horizon Europe al Comisiei Europene și își propune înțelegerea problemelor de sănătate și siguranță în munca agricolă pentru identificarea de soluții de inovare socială care să contribuie la îmbunătățirea practicilor din acest domeniu.


/

Detalii

Categorii:

Conferință

Domenii:

Sociologie Științe agricole

Persoană contact:

conf.univ.dr. Alin Croitoru

Email contact:

alin.croitoru@ulbsibiu.ro