Cursuri Cisco CCNA - octombrie 2023



Programul CISCO Networking Academy porneşte de la ideea că organizaţiile de orice nivel ar fi, nu au resursele necesare să proiecteze, construiască, şi să menţină în exploatare reţele de calculatoare, actualii specialişti neavând acces la beneficiile tehnologiilor moderne aplicate în reţelele de calculatoare. Acest program este menit să aducă la zi şi să completeze cunoştinţele persoanelor interesate în domeniul reţelelor de calculatoare.

La Universitatea “Lucian Blaga”, Academia locala Cisco a luat fiinţă în anul 2001.

Cursuri oferite sunt Cisco Certified Network Associate, semestrele 1-3 (CCNA1, CCNA2, CCNA3).

Certificatele obţinute pe urma cursului:

După fiecare semestru, se va elibera de către CISCO o diplomă de absolvire a acelui semestru, în format .PDF. La sfârşitul celor 3 semestre, în urma unui examen susţinut în cadrul unui centru de examinare certificat de către CISCO, va fi trimisă prin poştă diploma CCNA.

Un semestru se va întinde pe o perioadă cuprinsă între minim 6 şi maxim 10 săptămâni, cu câte 4 ore pe săptămână.

Semestrele trebuiesc studiate în ordine, adică CCNA1,CCNA2 şi CCNA3. Nu este însă necesar să existe o continuitate în abordarea lor. După fiecare semestru încheiat, există posibilitatea de a alege între:

  • continuarea studiilor prin inscrierea în semestrul următor, cu actuala serie
  • întreruperea studiilor şi eventuala reluare a lor în viitor, fiind recunoscute semestrele deja incheiate.

Perioada de înscriere pentru fiecare semestru începe cu două săptămâni înaintea datei primei întâlniri de studii din cadrul unui nou semestru. La înscriere se va completa un contract tip, în două exemplare, şi va fi achitată suma pentru cursul respectiv, comform celor de mai jos. În cazul în care se vor înscrie mai mulţi decât numărul de locuri disponibile, cei veniţi vor fi trecuţi în ordinea sosirii cererilor, pe lista de aşteptare. Cu ocazia perioadei următoare de înscrieri, aceştia vor avea prioritate la ocuparea locurilor, cu condiţia confirmării, înscrierii şi efectuării plăţii sumei în prima săptămână din acea perioadă de înscrieri. După acest timp îşi vor pierde prioritatea în ocuparea locurilor libere, acestea fiind ocupate de către cei doritori, în ordinea înscrierii acestora.

Pentru înscrieri urmaţi următoarea procedură:

  • trimiteţi un e-mail către adresa cisco.academy@ulbsibiu.ro (un singur e-mail este suficient) care să conţină următoarele informaţii:

    1. Nume şi prenume
    2. Adresa de e-mail de contact
    3. Opţional, perioada când se doreşte începerea cursului

/

Detalii

Categorii:

Invatamant

Domenii:

Informatica

Persoană contact:

Cisco Academy at ULBS

Email contact:

cisco.academy@ulbsibiu.ro

Link1:

https://dcm.ulbsibiu.ro/ro/cisco.htm

Link2:

https://www.netacad.com/