Dialog pentru inovatie in educatie
Facultatea de Științe Socio-Umane, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, și Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu vă invită la prima ediție a Conferinței Metodico-Științifice Naționale „Preuniversitar și universitar. Provocări la dialog”.
Conferința se adresează inspectorilor de specialitate, cadrelor didactice din învățământul liceal, consilierilor școlari și își propune să pună bazele unui dialog solid între mediul preuniversitar și cel universitar în spiritul interesului reciproc, pentru o mai bună înțelegere a realităților învățământului românesc. De asemenea, unul din obiectivele conferinței este acela de creștere a gradului de adaptare a pregătirii universitare a studenților la exigențele și provocările mediului preuniversitar și ale pieței muncii după absolvire. Ne dorim foarte mult ca această întâlnire să contribuie, prin reflecțiile critice, la adaptarea curriculei universitare la nevoile viitoarelor cadre didactice din învățământul preuniversitar.
Workshop-urile propuse urmăresc, într-o manieră interactivă, aplicată, să acopere o tematică generoasă pentru domeniul preuniversitar, de la provocările noilor resurse în educație și diferite tipuri de învățare, la metode de predare, consiliere, și orientare vocațională, la implicarea elevilor în comunitate și statutul unor discipline. Înscrierea se poate face doar la un singur workshop, prin mail către susținătorul workshopului, sau prin descărcarea și completarea formularului de pe site, sau online.
Suntem convinși că prezența dumneavoastră la acest eveniment va contribui la reușita acestuia! Sperăm să vă avem alături pentru a pune idei în dialog!