Donație a Institutului Hasso Plattner către ULBS
Ambasada României la Berlin a găzduit, în data de 19 iulie a.c., ceremonia de semnare a acordului dintre Institutul Hasso Plattner și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin care instituția germană donează suma de 4,2 milioane de Euro către universitatea românească.
Proiectul a fost negociat în ultimii doi ani, de către Prof. Dr. Christoph Meinel, director al Institutului Hasso Plattner și Prof. Dr. Ioan Bondrea, rectorul ULBS, în urma unei inițiative și prin mijlocirea Ambasadei României la Berlin și a ambasadorului Emil Hurezeanu.
Donația este destinată construirii de laboratoare și derulării proiectelor de cercetare, precum și burselor studenților români ai Institutului Hasso Plattner.
La ceremonie a fost prezent ministrul român al educației, domnul Valentin Popa, Împuternicitul landului Brandenburg la nivel federal și Însărcinat pentru Relații Internaționale, secretarul de stat Thomas Kralinski, membri ai conducerii celor două instituții de învățământ.
Sursa Foto: Ambasada României în Republica Federală Germania