In memoriam: prof.univ.dr. Alexandru Bacaci (1944-2025)
Non omnis moriar
Alexandru Bacaci (1944-2025)
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Facultatea de Drept din cadrul Universității sunt în doliu la plecarea dintre noi, pe 27 martie, a Profesorului Alexandru Bacaci.
Amintirea Profesorului Alexandru Bacaci va rămâne vie pentru toți cei care l-au cunoscut.
A fost unul dintre marii oameni ai Dreptului românesc, având strălucite contribuții la mai buna așezare și articulare a fenomenului juridic, a fost un creator de Școală.
Personalitatea sa deosebit de intensă, discursul puternic, logica tăioasă au fascinat și au inspirat generații de studenți la cursurile de Dreptul familiei și Succesiunii. A fost iubit și prețuit.
Scrierile sale, care poartă aceeași notă, vor rămâne pentru posteritate.
Profesorul Alexandru Bacaci a fost și judecător, la începuturile carierei, și, ulterior, unul dintre avocații străluciți ai Baroului Sibiu și ai României. Stăpânind arta argumentului, cunoscând nuanțele și semnificațiile Dreptului, a fost un model și pentru generații de avocați și un partener apreciat al Justiției.
Profesorul a fost timp de peste 50 de ani alături de Facultate și de Universitate, pe care le-a slujit și în calitate de Prodecan și Prorector.
Nu veți fi uitat, Domnule Profesor.
Dumnezeu să îl odihnească.
