Johanna Bottesch (1955 – 2021) - O viață dedicată învățământului și cercetării
În 3 ianuarie 2021 a plecat dintre noi, la vârsta de 65 de ani, doamna conf. univ. dr. Johanna Bottesch, care a făcut parte din comunitatea academică sibiană aproape un sfert de veac.
Cu profund respect și recunoștință comemorăm activitatea unei germaniste de prestigiu, al cărei talent pedagogic, disciplină și simț al datoriei au fost exemplare. Johanna Bottesch a fost un cadru didactic de excepție, dedicat studiului limbii germane. Datorită competenței pedagogice și vocației pentru învățământ, doamna conf. univ. dr. Bottesch s-a bucurat de apreciere unanimă din partea studenților și cursanților, cărora le-a transmis cu mult devotament subtilitățile limbii germane. Pentru aceștia, dar și pentru profesorii de limbă germană mai tineri, Johanna Bottesch va rămâne un reper statornic și un model de dascăl.
Adeptă a lucrului bine făcut, Johanna Bottesch s-a implicat cu responsabilitate în activitățile curente ale colectivului de germanistică și în aplicarea reformei Bologna,începând cu anul 2005. Fiind apreciată de colegi, Johanna Bottesch a fost membră în Consiliul Facultății de Litere și Arte și a făcut parte din diverse comisii de specialitate şiasociații profesionale. Remarcându-se prin spirit de inițiativăşi un simţ organizatoric deosebit, doamna conf. univ. dr. Bottesch a contribuit la inițierea unor programe de studii (Limbi moderne aplicate și Comunicare interculturală în domeniul economic – limba germană). Prin perseverență și viziune colega noastră a impulsionat germanistica sibiană. Deși iubea foarte mult profesia de dascăl, apariția unei boli necruțătoare a determinat retragerea ei timpurie de la catedră, în anul 2015.
Johanna Bottesch a publicat mai multe studii, cu predilecție din domeniul dialectologiei, iar în ultimii ani s-a dedicat cercetării variantei regionale standard a limbii germane vorbite în România. Însă cea mai de preț moștenire pe care ne-o lasă Johanna Bottesch este impunerea unei conduite exemplare.
Germanistica românească pierde prin trecerea în neființă a doamnei conf. univ. dr. Johanna Bottesch un profesionistvaloros, iar comunitatea academică sibiană un dascăl și un om de știință dedicat.
Drum lin, dragă colegă!