Mesajul rectorului ULBS cu ocazia deschiderii noului an universitar



Dragi studenți,

Dragi colege și dragi colegi,

De mai bine de o jumătate de secol, Universitatea continuă să-și deschidă porțile în fiecare toamnă în fața viitorului, în fața voastră, dragi studenți! De nouă ani organizăm această festivitate în colaborare cu Academia Forțelor Terestre, instituție de elită a învățământului militar din România, în baza unui parteneriat puternic și pentru aceasta se cuvine să mulțumesc domnului prof. Ioan Bondrea și dlui general Bârsan.

Toamna aceasta este una cu totul neobișnuită și dați-mi voie să vă mărturisesc că mi-a fost dor de acest moment. Mi-a fost dor de privirile sfredelitoare ale bobocilor care au ales să-și construiască o carieră la ULBS. Este o toamnă neobișnuită, deoarece contextul pandemic ne obligă la restricții, ne obligă la responsabilitate și, deși ne-am fi dorit să fiți alături de noi într-un număr cât mai mare, am fost obligați să ne conformăm unor măsuri de prevenție. Am adoptat aceste măsuri cu un anume regret, dar mai ales cu responsabilitate, fiind convinși că siguranța tuturor primează în fața oricăror alte considerente.

Cu toate acestea, mesajul nostru comun este că nu ne temem și că nu vom lăsa ca misiunea noastră didactică și de cercetare să fie oprită de pandemie. O vom învinge împreună!

Dragii mei, în pregătirea anului universitar, ne putem întreba „Ce este ULBS astăzi”? Putem descrie universitatea în cifre: aproape 15.000 de studenți, masteranzi, doctoranzi; aproximativ 700 de cadre didactice; nouă facultăți; peste 80 de programe de licență, peste 60 de programe de doctorat, școli doctorale în mai multe domenii; o infrastructură solidă și în plină dezvoltare; parteneriate și colaborări pe toate continentele. Dar ULBS nu este reprezentată doar de aceste cifre. Și insist pe „doar”. ULBS este, mai ales, o parte a comunității sibiene, fiind permanent în serviciul acesteia. ULBS este o universitate vie. Comunitatea academică sibiană este importantă pentru oraș, dar este, în egală măsură, prin legăturile sale de la nivel național, importantă pentru România.

În urmă cu mai bine de șase luni am făcut o promisiune și mi-am exprimat un vis, împărtășit de majoritatea covârșitoare a comunității academice: să apărăm libertatea academică, performanța didactică, cercetarea și inovarea, transparența decizională, standarde etice și de integritate academică, potențând mereu calitățile dinamice ale studenților, creativitatea, responsabilitatea și gândirea critică. Am convingerea că, deși suntem doar la început de drum, suntem pe drumul cel bun!

Dragi studenți,

Ați trecut de focul admiterii! Ați scăpat de emoții și veți intra într-o lume nouă, în care vă dorim ca echilibrul dintre pregătirea profesională și căutarea fericirii să fie unul perfect.

Va îndemn să gândiți critic și să vă ascultați inima: ea știe deja drumul! Nu lăsați umbra și îndoiala să pătrundă în sufletele voastre! Nu lăsați zgomotul lumii exterioare să vă acopere propriile gânduri! Prin onestitate și curaj vă veți construi viitorul! Cântăriți cu atenție și discerneți între fondat și nefondat, între noroi și iarba, între lumină și întuneric, între trecut și viitor.

Fiți oameni ai acțiunii și nu faceți pași în spate în fața greutăților. Nu vă fie teamă să visați și să țintiți obiective aparent imposibil de atins. Cred că un om se cunoaște cu adevărat după aspirațiile pe care le are. Luptați pentru idealurile voastre, dar nu oricum, ci onest, demn, fără a renunța la principii și bucurați-vă de fiecare pas pe care îl faceți pe drumul cunoașterii, în numele științei, pentru comunitate și pentru dezvoltarea noastră.

În tot acest drum veți avea alături cadrele didactice, colegii mei, dar și personalul administrativ. Îi veți cunoaște treptat. Poate că despre unii veți auzi mai puțin pe perioada studiilor. Poate că e vorba despre colegii din structura administrativă, poate că e vorba despre profesorii din alte facultăți. Cu toții sunt însă o comunitate care face ca lucrurile să meargă în direcția bună. Vă puteți baza pe profesorii universității noastre. Sunt oameni sinceri, oameni dârzi, oameni blânzi, oameni onești, oameni interesanți. Pentru mine aceștia sunt oamenii ULBS și îmi doresc să-i descoperiți și voi. Împreună putem dezvolta adevărata comunitate ULBS!

Mă adresez acum cadrelor didactice.

Dragi colege și dragi colegi,

Ultimele luni au fost neobișnuite. V-ați confruntat cu o situație cu totul aparte. Nimeni nu a fost pregătit să trăiască, să muncească, să formeze și să sculpteze caractere în vreme de pandemie. Epidemiile, într-adevăr, nu sunt ceva neobișnuit, dar – rostim, odată cu Albert Camus – „crezi cu greu în ele când îți cad pe cap. Au fost pe lume tot atâtea ciume câte războaie. Și totuși, ciumele și războaiele îi găsesc pe oameni întotdeauna la fel de nepregătiți.” Și totuși, ne-am adaptat, am găsit împreună calea potrivită de răspuns și istoria, viața noastră, nu s-a oprit din mers. Am fost solidari, am fost responsabili, ne-am implicat și am reușit să ducem la bun sfârșit un an universitar greu, întru bucuria absolvenților noștri, a părinților lor și întru folosul comunității căreia îi aparținem.

Pentru toate acestea vă mulțumesc și mă înclin în fața efortului Dvs.!

Acum, la început de an universitar, ne așteaptă o nouă provocare. O nouă generație dornică să urce panta grea a formării profesionale și a cioplirii de caractere ne privește cu speranță și își încredințează visele în mâinile voastre. Să avem grijă de ele! Tocmai pentru ca la finalul studiilor să-i putem privi în ochi și să fim încredințați că ne-am făcut datoria cu pasiune, cu ardoare, necondiționat.

Dragi colegi, nu va fi ușor, dar vă îndemn să nu lăsați ca aceste vremuri tulburi să va umbrească bucuria de a preda, bucuria de a descoperi, bucuria de a îndruma studenții noștri.

Am convingerea că ULBS este pe drumul cel bun. Universitatea a făcut o promisiune fermă: a fost și va fi un stâlp al comunității. Vom ținti mai sus! Vom fi mai puternici! Renunțăm fără frică la traumele trecutului și facem un legământ pentru a construi o comunitate bazată pe performanță academică, transparență, solidaritate, empatie și credință în Bunul Dumnezeu.

Dragi studenți,

Această zi este despre voi! Pășind în universitatea noastră, ați ales să vă construiți o carieră. Vă mărturisesc: ați ales calea grea, cea a muncii, a implicării, calea fără compromisuri, calea care vă va transforma în oameni mai buni și mai frumoși.

Pentru a vedea viitorul, pentru a vedea stelele, trebuie doar să ridicați privirea! Privirea sus, dragi studenți!

Prof. univ. dr. habil. Sorin RADU


Mesajul rectorului ULBS cu ocazia deschiderii noului an universitar

Detalii

Categorii:

Comunicat Rector

Persoană contact:

Teodor Boanta

Email contact:

teodor.boanta@ulbsibiu.ro