Mesajul rectorului ULBS cu ocazia Zilei Internaționale a Studenților
Dragi studente și studenți,
Astăzi este ziua când în universitățile de pe pe tot globul se vor auzi cele mai calde urări adresate vouă, celor care celebrați în această zi statutul vostru cu totul special, pentru că studenția este deopotrivă un timp și o vârstă, o etapă a vieții când aveți energia și răgazul de a vă dedica construcției viitorului.
Mi-am dorit să mă conectez și eu la tendința tehnologică a momentului, așa încât am avut curiozitatea să aflu cum se vede, prin filtrul inteligenței artificiale, viața de student la Sibiu, formulând o întrebare pe deja celebrul Chat GPT.
„ În anul 2023, pe străzile împietrite ale Sibiului, se desfășoară o viață studențească plină de dinamism și schimbări. Studenții din diverse domenii de studiu aduc o energie proaspătă în atmosfera culturală și academică a acestui oraș din România. Un aspect notabil al vieții studențești din Sibiu este diversitatea. Universitatea ”Lucian Blaga” găzduiește studenți din diferite colțuri ale țării, contribuind astfel la o comunitate academică vibrantă”, a fost răspunsul primit.
M-am bucurat să constat că și în lumea inteligenței artificiale, la fel ca în realitatea noastră, tinerețea Sibiului este legată de ULBS și de farmecul pe care îl aduceți orașului. Comunitatea este mai puternică și mai dinamică cu voi alături, așa încât nu putem să fim altfel decât recunoscători pentru infuzia de vitalitate pe care o aduceți în viețile noastre. Depunem toate eforturile ca în Universitatea „ Lucian Blaga” din Sibiu să existe un mediu incluziv pentru toți tinerii care vin din țară și din străinătate să studieze aici, oferind șanse egale de gen, apartenență etnică sau religioasă.
N-am să ezit să vorbesc și astăzi despre saltul pe care universitatea noastră l-a făcut atunci când a devenit parte a unei Alianțe europene, o structură care îi așează la aceeași masă a dialogului pe studenții noștri, alături de studenții universităților din alte opt țări membre. FORTHEM este o poartă deschisă spre proiecte colaborative care hrănesc oportunitățile viitorului și mai ales, o poartă deschisă spre Europa. Sunt încântat să spun că toate acestea sunt posibile de aici, din Sibiu, România.
Închei prin a vă mulțumi că v-ați alăturat comunității academice a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și vă doresc tuturor un parcurs universitar plin de inspirație!
Cu cele mai alese gânduri,
Prof. Sorin Radu, rectorul ULBS