Noi proiecte UEFISCDI câștigate de ULBS
Marți, 26 noiembrie, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), principalul organism de finanțare a cercetării la nivel național, a afișat listele cu proiectele finanțate la competițiile multianuale tradiționale, și anume „Proiecte de cercetare exploratorie” (PCE), respectiv „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente” (TE). Din cauza limitărilor bugetare, ratele de succes ale proiectelor finanțate au fost printre cele mai reduse din istoria acestor competiții, fiind finanțate doar 9,63% dintre proiectele eligibile la competiția PCE și doar 14,83% dintre proiectele eligibile la competiția TE.
Cu toate acestea, ULBS a reușit să câștige și în această rundă a competițiilor 3 proiecte de cercetare cu un buget totalizând peste 2 milioane de lei. Astfel, în competiția PCE, la panelul de Științe umaniste, prof. univ. dr. habil. Andrei Terian (Facultatea de Litere și Arte) a câștigat proiectul intitulat Lumile romanului românesc (1845-1947): extindere de corpus, cartografiere cognitivă și semantică computațională, cu un buget de 1.200.000 de lei. În competiția TE, la panelul Științe sociale și economice, conf. univ. dr. habil. Alin Croitoru (Facultatea de Științe Socio-Umane) va coordona proiectul Navigarea crizelor suprapuse în Europa: proiectele de migrațiune ale românilor și interacțiunea dintre emigrare și migrația de revenire, cu un buget de 500.000 de lei, iar la panelul Științe umaniste CS III dr. Mihai Iovănel (Facultatea de Litere și Arte) a primit tot suma de 500.000 de lei pentru a implementa proiectul Funcții ideologice ale literaturii de consum în România postcomunistă.
Link 1: https://uefiscdi.gov.ro/proiecte-de-cercetare-exploratorie-pce
Link 2: https://uefiscdi.gov.ro/proiecte-de-cercetare-pentru-stimularea-tinerelor-echipe-independente-te