O delegație a ULBS a participat în Finlanda la prima ședință a Președinției FORTHEM



O delegație a Universității Lucian Blaga” din Sibiu a participat în perioada 5 – 6 iunie la Universitatea din Jyväskylä (Finlanda) la prima ședință a Președinției FORTHEM, eveniment ce a reunit rectori, prorectori, coordonatori FORTHEM și reprezentanți ai Consiliului Studenților din cele nouă universități partenere.

ULBS a fost reprezentată de prof. univ. dr. Raluca Sassu, prorector, prof. univ. dr. Andrei Terian, prorector,  și lect. univ. dr. Anca Sims, coordonator instituțional FORTHEM. Întâlnirile de lucru, activitățile propuse au stat sub semnul creșterii calității și a impactului Alianței în universitățile partenere, dar și în societate”, a declarat prorectorul ULBS, prof. univ. dr. Raluca Sassu.  

În 2022, ca urmare a extinderii geografice și tematice a Alianței FORTHEM, structura de guvernanță a fost revizuită, iar noul organism de conducere este alcătuit din toți cei nouă președinți și rectori ai universităților partenere. 

Prima ședință a Președinției FORTHEM a fost găzduită de Universitatea din Jyväskylä, deoarece la conducerea acestei noi structuri se află rectorul universității finlandeze, Marja-Leena Laakso. Funcția de vicepreședinte este deținută de rectorul Universității din Valencia, Maria Vicenta Mestre Escriva. 

Această primă întâlnire a reprezentat  o oportunitate pentru liderii celor nouă universități de a analiza succesele și lecțiile învățate din prima perioadă de finanțare, de a consolida angajamentul instituțional al universităților lor față de Alianța FORTHEM și de a discuta strategia generală a Alianței, asigurându-se că aceasta va fi în continuare inovatoare și durabilă.

După ani de intensă cooperare, Alianța FORTHEM a devenit o parte importantă a activităților curente, ghidând strategiile fiecăreia dintre cele nouă universități membre. De asemenea, Alianța a reușit să creeze parteneriate puternice în fiecare dintre cele nouă țări: Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia, Norvegia, Polonia, România și Spania.

Până în prezent au fost organizate 39 de mobilități colective pe termen scurt, la care au participat 813 studenți, patru evenimente FORTHEM Campus cu o durată de un semestru, găzduite prin rotație de câte o universitate membră a Alianței, sute de mobilități pentru personalul academic și non-academic, schimburi de studenți și zeci de parteneriate în domeniul cercetării. Au fost înființate laboratoare pe teme care suscită interes la nivel mondial, precum clima și resursele sau diversitatea și migrația, iar platforma digitală oferă o gamă largă de cursuri online.

Printre subiectele de pe ordinea de zi a întâlnirii s-au numărat:

  • realizările FORTHEM din 2018 până în prezent
  • contextul național și politica privind locul alianțelor în învățământul superior
  • subiecte cheie și priorități la nivel național
  • finanțare națională suplimentară pentru alianțe
  • obiectivele pe termen lung ale Alianței FORTHEM
  • strategia și managementul riscurilor.

Pentru participanții la întâlnire au existat, de asemenea, numeroase oportunități pentru discuții informale și crearea de parteneriate, ca de exemplu o cină găzduită de primarul orașului Jyväskylä, Timo Koivisto.

FORTHEM în cifre

9 universități

232 000 de studenți

32000 de angajați

O scurtă descriere a Alianței FORTHEM

Alianța FORTHEM își propune să reunească o nouă generație de cetățeni europeni creativi, capabili să coopereze indiferent de limbă sau de granițe, interdisciplinar, pentru a aborda provocările societale și deficitul de competențe cu care se confruntă Europa. Rețeaua are o puternică ancorare regională în fiecare dintre cele nouă țări din care provin universitățile sale. Împărtășește o lungă istorie de cooperare și experimentează forme inovatoare de colaborare cu scopul de a crea un mediu de cooperare multilaterală și europeană. Alianța crede că modelul său va facilita inovația în educație și va crea o legătură strânsă între educație, cercetare și inovare. Scopul său este de a educa cetățeni europeni cu o minte deschisă, devotați valorilor democratice comune, găsind împreună soluții pentru mobilitatea fără întreruperi a studenților și a personalului și oferind studenților abilități de secol 21, precum rezolvarea problemelor, gândirea critică, creativitatea, flexibilitatea, auto-guvernarea și bune abilități de comunicare, deoarece crede în dialogul intercultural, în multiculturalismul și multilingvismul Europei.

 

Foto: copyright Tommi Sassi, University of Jyväskylä


/

Detalii

Categorii:

Forthem Internationalizare

Persoană contact:

Raluca Mureșan

Email contact:

raluca.muresan@ulbsibiu.ro