Poezia asigură accesul la frumusețe - la acele variante de intensitate care fac lumea să merite trăită

Poezia a fost, de la bun început, asociată cu construcția de comunități. Arma virumque cano, cânt armele și bărbatul care au întemeiat Roma – astfel își începea Vergiliu epopeea; iar vechii latini i-au fost recunoscători pentru că, dintr-un singur gest, le dădea deopotrivă și un sentiment al comunității, și o formă supremă de frumusețe, comparabilă cu cea homerică (vindecându-i, astfel, de un complex de inferioritate).

Poezia ne ajută, altfel spus, să ne depășim singurătățile. Sau, mai exact, să ne unim insulițele de singurătate într-un arhipelag, construind o comunitate ca sumă a singurătăților individuale depășite. Și, în plus, ne asigură accesul la frumusețe – la acele variante de intensitate care fac lumea să merite trăită.

Înțeleasă astfel, poezia e o formă de existență în comun. Max Weber definea cândva națiunea drept „o comunitate de sentiment și de memorie”. Weber, bineînțeles, nu se gândea la poezie atunci când vorbea despre această comunitate. Dar poezia exact asta este: o comunitate de sentiment, de memorie, o comunitate a celor ce trăiesc împreună frumusețea, anulându-și sau cel puțin diminuându-și reciproc singurătățile.

Iată, așadar, ce vă propune Universitatea”Lucian Blaga” din Sibiu de Ziua Internațională a Poeziei: să fim mai insistenți în a căuta împreună cantitățile de frumusețe din lume – pentru a reuși să construim o comunitate din singurătățile noastre reunite.

(Firește, o universitate e, la rândul ei, ea însăși o comunitate de sentiment și de memorie. Ceea ce înseamnă că, la rândul ei, orice universitate reală e un poem. Purtând numele unui poet, Universitatea „Lucian Blaga” vă așteaptă să fiți versuri în poemul pe care îl construiește neîntrerupt de decenii bune.)