Premiul al II-lea la concursul studențesc de traduceri



Pentru al doilea an consecutiv, studenți ai Universitații „Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, au participat, alături de studenți de la Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest (Timișoara), Universitatea Dunărea de Jos (Galați), Universitatea din Pitești  și Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca), la atelierele de traducere literară și specializată în limbile engleză și franceză, organizate, în perioada 11-12 aprilie 2019, la Universitatea din Craiova.

Echipa Universitații „Lucian Blaga” din Sibiu a fost compusă din Valeria Ursu (studentă în anul al III-lea, specializarea Litere, Engleză-Franceză) și Damaris Tinca (studentă în anul al II-lea, specializarea Limbi Moderne Aplicate, Franceză-Engleză).

Conceput ca un spațiu academic pentru stimularea schimburilor profesionale în domeniul formării traducătorilor în universitațile din România, acest eveniment a cuprins prezentări ale unor experiențe din domeniul traducerilor, ateliere de traduceri, dezbateri și analize ale traducerilor realizate de catre studenți precum și un concurs de traducere (în cele doua limbi străine) la care studenta sibiană Valeria Ursu a obținut premiul al doilea.


/

Detalii

Categorii:

Performanta Workshop

Domenii:

Lingvistica Literatura

Persoană contact:

conf. univ. dr. Dumitra Baron

Email contact:

dumitra.baron@ulbsibiu.ro

Link1:

https://www.teleucraiova.ro/2019/04/11/atelierele-studentesti-de-traducere/

Fişier 1:

Craiova-1-1.jpg

Fişier 2:

Craiova-2-1.jpg