Prof. univ. dr Marilen Gabriel Pirtea a primit din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu titlul de Doctor Honoris Causa



Comunitatea academică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu are bucuria și privilegiul de a îl primi în mijlocul ei pe prof. univ.dr. Gabriel Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara,  prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, în cadrul ședinței solemne desfășurate astăzi .

Acordarea acestui titlu din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu este deopotrivă o recunoaștere a consistentului aport științific în domeniul economic, dar și a devotamentului prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea față de comunitatea academică a ULBS. De numele domniei-sale se leagă o contribuție esențială în progresul învățământului superior românesc în context european, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea fiind unul dintre fondatorii European Universities în spațiul românesc. Ca urmare a  acestei inițiative, 17 universități românești au devenit membre ale unor alianțe universitare europene, printre care și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, ca parte a Alianței Forthem.

Prof. univ dr. DHC Marilen Gabriel Pirtea este rector al Universității de Vest din Timișoara, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România și membru al Biroului Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, acestea fiind doar câteva dintre funcțiile pe care domnia-sa le deține la nivel național.

 


/

Detalii

Categorii:

Ceremonie

Persoană contact:

relatii publice

Email contact:

relatii.publice@ulbsibiu.ro