Raportul Rectorului privind starea universității
Stimate colege și stimați colegi,
Dragi membri ai comunității academice sibiene,
În spiritul unei comunicări transparente și cu gândul la informarea corectă a comunității academice, vă aduc la cunoștință că în ședința Senatului din 25 martie 2021 a fost validat Raportul Rectorului cu privire la starea ULBS: 7 martie 2020 – 6 martie 2021.
În ciuda condițiilor aparte și a restricțiilor impuse de cadrul național, activitatea echipei manageriale a urmărit în mod constant transparența decizională, respectarea standardelor etice și de integritate, valorile responsabilității, solidarității și libertății academice. Nu în ultimul rând, ne-am focalizat asupra reașezării relațiilor cu factorii de decizie din plan local și județean, punând accent pe ideea de parteneriat în folosul întregii noastre comunități.
Cele 12 luni de mandat care s-au scurs până acum au afectat profund viața noastră cotidiană și ne-au pus în repetate rânduri la încercare sistemul de principii și valori, provocându-ne să găsim soluții inedite, să ne adaptăm la situații neexplorate anterior, să ne comportăm normal și responsabil, fără a face vreo concesie calității, ci dimpotrivă, să depunem eforturi constante de a deveni mai buni. De altfel, cred că, în orice cheie am interpreta aceste ultime 12 luni, buna-credință ne îndeamnă să observăm că rezultatele comunității noastre academice sunt cu totul deosebite: ne-am adaptat rapid la un sistem nou de predare, folosind instrumente moderne de e-learning, și am reușit să transformăm un an care părea ratat din perspectiva proiectelor de investiții și de cercetare, într-unul de succes.
Vă adresez sincere mulțumiri, pentru că toate acestea vi se datorează!
Sorin Radu
Raportul integral poate fi accesta aici: https://senat.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/250321/2_Raportul%20Rectorului%20privind%20starea%20universitatii_Senat_martie2021.pdf