Rectorul ULBS a semnat ordinul de începere a lucrărilor la Campusul dual
Pe 12 decembrie rectorul ULBS, prof. univ. dr. Sorin Radu, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Campusul dual cu asocierea de 12 societăți subcontractante, condusă de Con-A Operations SRL, beneficiara contractului de proiectare și construire. Valoarea totală a lucrărilor pentru această fază a proiectului este de 64 198 446, 52 lei. Termenul de finalizare a construcției este de 14 luni, dar nu mai târziu de 31 mai 2026.
„Prin semnarea ordinului de începere a lucrărilor trecem într-o nouă fază, aceea de materializare a proiectului construirii acestui Campus. Dacă până mai ieri Campusul dual avea un corespondent doar „pe hârtie”, iată că acum imaginile proiectate pe calculator prind contur în realitate. Am început construcția și, dacă totul merge conform planificării, în 2026 vom putea vorbi despre prezența Campusului dual în viața comunității sibiene” (prof. univ dr. Sorin Radu, rectorul ULBS).
Proiectul a fost depus în urmă cu un an de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în calitate de lider al parteneriatului și de Primăria Municipiului Sibiu, cea care a cumpărat și a pus la dispoziție terenul de 20 000 mp, aflat pe Calea Dumbrăvii. Directorul de proiect din partea ULBS este prof. univ. dr. ing. Sever-Gabriel Racz.
Valoarea totală a contractului este de 26 milioane euro. Finanțarea a fost susținută prin programul-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) /Pilonul VI :Politici pentru noua generație /Componenta C15: Educație /Reformă. Construcția acestui campus are scopul de a asigura educația și formarea profesională în sistem dual prin dezvoltarea de parteneriate cu operatorii economici, pentru a adapta educația și formarea profesională la dinamica pieței muncii din Sibiu și din regiune.
Campusul, dimensionat pentru un număr de 250 de persoane (elevi și studenți care vor studia în același timp) va avea patru corpuri de clădire, fiecare cu o funcționalitate diferită. Astfel, Corpul A va fi dedicat sălilor de curs și laboratoarelor, Corpul B va acomoda cantina și biblioteca, Corpul C, aula și spațiul multifuncțional, iar Corpul D va fi un cămin cu o capacitate de 150 de persoane. La nivelul solului se propune realizarea a patru parcări cu un total de 140 de locuri de parcare pentru automobile, o zonă cu două locuri de parcare pentru autobuze și un spațiu pentru biciclete. Planul prevede și amenajarea exterioară a două terenuri de sport, unul de baschet (627,00mp) si unul de volei (360mp).
Inițiatorul acestui proiect este Consorțiul pentru învățământ dual-PRODUAL, format din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în calitate de lider al parteneriatului, Primăria Municipiului Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș, Continental Automotive Systems S.R.L Sibiu, Compa SA, S.C. Automecanica Mediaș S.R.L, Marquardt Schaltsysteme S.C.S, ODU Romania Manufacturing SRL Sibiu, SC Solina Romania SRL, în calitate de parteneri.