START: Games of Science, competiție pentru tineri cercetători



Organizat de Social Innovation Solutions, Games of Science este un proiect de promovare a comunicării științei pe înțelesul publicului larg, constituit din sesiuni de training cu tineri oameni de ştiinţă, la capătul cărora participanții se întrec într-un concurs de prezentări științifice. Proiectul este dezvoltat alături de British Council, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Vest din Timișoara, și Universitatea Politehnică București, dar și alte organizații educaționale și de business din România.

Proiectul este deschis studenților, masteranzilor şi doctoranzilor români, precum și cercetătorilor, cadrelor didactice universitare, personalului didactic din învățământul preuniversitar și altor specialiști cu vârste cuprinse între 20–35 de ani, tineri care activează în instituții de învățământ și cercetare sau în alte organizații cu profil științific.

Înscrierile pentru ediția a doua a Games of Science au început, iar competiția oferă tinerilor cercetători din România acces la ateliere de comunicare publică, un concurs cu premii de 2000 de euro și acces într-o comunitate globală de changemakers.

Înscrierile se pot face, în limita locurilor disponibile, accesând https://socialinnovsolutions.typeform.com/GamesOfScience

Înscrierea nu este condiţionată de apartenenţa la universităţile gazdă, ci de posibilitatea de a fi prezent în oraşul respectiv, la datele anunţate.

  • București, 9-10 martie, Universitatea din București
  • Cluj-Napoca, 16-17 martie, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Iași, 23-24 martie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza
  • Brașov, 30-31 martie, Universitatea Transilvania din Brașov
  • Timișoara, 10-11 aprilie, Universitatea de Vest din Timișoara
  • București, 20-21 aprilie, Universitatea Politehnică București
  • Online, 3-4 aprilie (Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu)

Tinerii înscriși vor participa la opt sesiuni de training, gratuite, în cadrul cărora vor învăța să vorbească în public, cum să-și folosească emoțiile pentru a fi mai convingători, vor exersa prezentarea în limbaj simplu a subiectelor complexe ale propriilor cercetări. Vor fi pregătiți să concureze în formatul specific al Games of Science, în cadrul finalei cu premii de 2000 de euro.  În cadrul finalei vor putea participa finaliştii rundelor de preselecţie care vor avea loc după fiecare din cele opt sesiuni de training.

Finala este un format original, cu obiectivul de a încuraja tinerii cercetători să se antreneze împreună pentru a putea explica idei și procese complexe. Competiția are runde eliminatorii de prezentări de 15, 30, 60, 120 şi 180 de secunde.

”Games of Science este proiectul cel mai important în care sunt implicată, nu doar pentru că am fost acolo din primul moment, ci mai ales pentru că reacţiile celor implicaţi în prima ediţie mi-au arătat că proiectul are capacitatea de a schimba vieţi şi, poate, societatea. Participanţii nu învaţă doar să vorbească în public despre munca lor de cercetare, ei învaţă să lucreze, să exploreze şi să cerceteze împreună şi asta îi face de neoprit. Abia aştept să-i cunosc pe participanţii din acest an!” Ada Roseti, coordonator Games of Science, doctorand al Universităţii din Bucureşti, şi specialist în comunicarea publică a ştiinţei.


/