ULBS a câștigat și va implementa proiecte de 1,8 milioane lei



Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va derula în acest an un număr de șase proiecte (numărul maxim, adică un proiect pe fiecare domeniu prioritar) pentru dezvoltarea calității învățământului universitar, valoarea totală a acestora fiind de 1,805 milioane lei. Cele șase proiecte au fost câștigate de către ULBS în cadrul competiției organizate de Ministerul Educaţiei prin Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) și finanțate prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2021.

Proiectul cu cea mai mare valoare finanțată (380.000 lei), intitulat Competențe academice prin învățământul digital și blended-lerning și coordonat de conf. univ. dr. Daniela-Roxana Andron, urmărește îmbunătățirea competențelor digitale ale cadrelor didactice, precum și adaptarea competențelor psiho-pedagogice ale acestora la predarea on-line.

În domeniul cercetării, ULBS va derula proiectul Transfer de know-how pentru cercetare de excelență la ULBS, valoarea finanțată pentru acest proiect fiind de 332.000 lei. Proiectul este coordonat de prof. univ. dr. Mihaela Herciu.

În domeniul internaționalizării, prin proiectul INTERCULT Connecting the World through International Academic Cooperation, finanțat cu suma de 317.000 lei și coordonat de conf. univ. dr. Eva Nicoleta Burdușel, ULBS își propune creșterea vizibilității sale pe plan internațional, precum și realizarea unor acțiuni comune cu universitățile partenere din străinătate.

Un alt proiect care a obținut finanțare este Facilitarea accesului în învățământul superior al persoanelor din mediu defavorizate prin instrumente digitalizate și servicii de consiliere profesională, în vederea integrării pe piața muncii. Proiectul vizează asigurarea echității sociale în vederea incluziunii și sporirea accesului la învățământul superior al tinerilor proveniți din medii defavorizate. Pentru acest proiect s-a aprobat o finanțare de 288.000 lei, iar coordonatorul proiectului va fi conf. univ. dr. Marius Milcu.

Și în acest an, ferma didactică de la Rusciori va beneficia de finanțare. Aceasta se ridică la 288.000 lei, fiind acordată în cadrul proiectului Asigurarea funcționării în bune condiții a bazei de practică-ferma didactică si de cercetare Rusciori-prin inovare, diversificare. Calitate și sustenabilitate în procesul instruirii studenților, coordonat de prof. univ. dr. ing. Romulus Iagăru.

Educația antreprenorială continuă să fie una dintre direcțiile prioritare ale ULBS, iar în acest sens va fi implementat proiectul conf. univ. dr. Lia Baltador – EduHub: Societate antreprenorială Studențească a ULBS (Susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților) , în valoare de 200.000 lei.


/

Detalii

Categorii:

Proiect

Domenii:

General

Persoană contact:

Conducerea ULBS

Email contact:

rectorat@ulbsibiu.ro