ULBS are 4 absolvenți ai programului Stanford University Innovation Fellows (UIF)
În luna iulie a acestui an, patru studente ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au fost admise la un program al Universității Stanford, intitulat University Innovation Fellows (UIF). Procesul pentru formarea echipei, completarea aplicației și etapa de interviu s-a desfășurat pe parcursul a 4 luni. Începând cu luna septembrie, timp de 6 săptămâni, echipa formată din Ana-Maria Chiva, Iulia Elena Coman, Alexandra Maria Șușoiu și Raluca Mihaela Bârsan a urmat cursuri online, iar în data de 25 octombrie studentele au absolvit cu succes programul, primind calitatea de University Innovation Fellows.
Scopul UIF este de a capacita studenții pentru a deveni scânteia dezvoltării unor proiecte în propria universitate, cu ajutorul unor mentori din Stanford și din universitățile selectate în program. Pornind de la acest scop, ULBS D-School a lansat în lunile aprilie și mai două apeluri intitulate „Crezi că poți schimba lumea cu o echipă de studenți?”. Apelurile se adresau studenților interesați să aplice la programul UIF organizat de Institutul Hasso Plattner de Design (cunoscut ca Stanford d.school). Deși în SUA mentorii din universități numesc 4 studenți (uneori din cadrul aceleași facultăți) pentru a forma o echipă de candidați, în ULBS apelul a fost lansat către toți studenții, în prima etapă fiind selectat un doctorand (inițiator al proiectului) și două studente din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane. Pentru locul rămas disponibil, în a doua etapă au concurat cinci candidați (2 aplicații de la Facultatea de Științe, 1 de la Facultatea de Litere și Arte și 2 de la Facultatea de Științe Socio-Umane). Selecția a fost făcută atât pe baza răspunsurilor scrise în aplicație, cât și în urma unui atelier în care patru din cei cinci aplicanți și-au prezentat propunerile și au colaborat pentru a îmbunătăți proiectul altui coleg. Răspunsurile primite au dus la formarea echipei, iar în 31 octombrie rezultatele obținute, experiența dobândită și propunerile de proiecte au fost prezentate membrilor conducerii ULBS.
Pe parcursul programului de formare studentele au primit susținere din partea unui mentor din Japonia, în calitate de Stanford UI Guide, și a patru mentori din ULBS: prof. univ. dr. Mihaela Herciu, lector dr. Anca Șerban, prof. univ. dr. Andrei Terian și dr. Vlad Pojoga.
La absolvirea programului, studentele au pus accentul pe nevoia de continuitate și răbdare, deoarece inovația apare în timp și are nevoie de o fundație solidă:
„Suntem conștiente că o echipă formată din 4 studenți nu va schimba lumea, însă putem face primul pas. Noi credem că pentru ULBS și pentru proiectul nostru primul pas este să aducem profesorii și studenții împreună în cadrul unui eveniment informal, implicându-i într-o activitate comună care să îi determine să interacționeze, să colaboreze și în afara sălilor de curs și să schimbe idei. În viitor dorim să aducem inspirație în campus prin diferite evenimente de tip TedX (adaptate culturii ULBS) și apoi să încurajăm studenții să își dezvolte ideile și să identifice cu ajutorul universității surse de finanțare pentru acestea.
Avem certitudinea că universitatea va acorda în continuare sprijin studenților pentru participarea anuală la programul Stanford UIF.
Invităm membri ai comunității academice să acceseze lista deschisă pentru sugestii de locații și să se înscrie pentru a ne fi alături în primul proiect, prin link-ul de mai jos:
https://jamboard.google.com/d/1vcnkgDhjkGVD8dviF49eDWIMg6YkmA3yQ5O5noFg4VU/edit?usp=sharing.”
De la lansarea în 2012 a programului UIF, Stanford a format peste 2800 de studenți din peste 270 de universități din întreaga lume, echipa ULBS fiind prima echipă acceptată din România.