ULBS reia parteneriatul cu Consiliul Britanic pentru organizarea competiției Games of Science



Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Serviciul Suport de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, a reluat în 2022 parteneriatul cu Consiliul Britanic pentru organizarea competiției de comunicare în știință, intitulată anul acesta „Games of Science”. Noutate proiectului de anul acesta constă în sesiuni gratuite de training cu studenți, masteranzi, doctoranzi și tineri cercetători din România. Sesiunile se vor desfășura online în weekend.

Avem plăcerea de a vă adresa invitația de a participa duminică, 17 aprilie 2022, ora 16:00, la preselecția pe Sibiu a concurenților, online, folosind platforma Zoom.

Profesorii care doresc să își susțină studenții sau să urmărească prezentările celor 20 de concurenți înscriși în competiție, sunt rugați să trimită un email până duminică, 17 aprilie 2022, ora 14:00, pe adresa dep.cercetare@ulbsibiu.ro pentru a primi link-ul de conectare.

Proiectul „Games of Science” este derulat de British Council România în colaborare cu Asociația BioMentorHub și finanțat în cadrul CIVIS OPEN LAB-UB. Partenerii naționali sunt: Asociația Ad Astra, Romanian Science Festival (RSF), Scientific Organization of Medical Students (SOMS), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea Politehnica București, Universitatea Politehnica Timișoara.

Ne bucurăm să vă avem alături și le urăm succes participanților!


ULBS reia parteneriatul cu Consiliul Britanic pentru organizarea competiției Games of Science