Universitatea Lucian Blaga din Sibiu îmbunătățește infrastructura educațională a Facultății de Litere și Arte



COMUNICAT DE PRESĂ

Programul REGIO asigură dezvoltarea mediului universitar sibian

Un nou proiect investițional din cadrul Programului REGIO 2014-2020 este destinat creșterii calității învățământului universitar din județul Sibiu, pentru aproximativ 1000 de studenți și cadre didactice din cadrul Facultății sibiene de Litere și Arte. Aceștia vor beneficia de noi condiții de studiu, mai bune, ca urmare a lucrărilor ce vor fi efectuate la clădirea de pe str. Banatului, nr 12, în cadrul proiectului Reabilitare, consolidare, extindere și dotare a infrastructurii educaționale destinată Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu”. Contractul de finanțare, în valoare totală de peste 18,9 milioane lei, a fost semnat electronic de către Rectorul Universității sibiene, Prof. univ. dr. habil. Sorin Radu și dr. Simion Crețu, director general ADR Centru, suma alocată ca finanțare nerambursabilă fiind de aproape 4 milioane euro.

Obiectivul proiectului este de a crește gradul de participare la procesul de învățământ și angajabilitatea studenților Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prin investiții în infrastructura educaționala și prin dezvoltarea capacității de predare-învățare, a cercetării științifice, precum și a creației artistice în domeniile Teatru – Artele spectacolului și Filologie, pentru dobândirea de competențe inter- și trans-disciplinare, în concordanță cu aspirațiile lor profesionale și nevoile pieței muncii. Modernizarea centrului universitar de pe str. Banatului din centrul Sibiului este finanțată în cadrul Priorității de investiții 10.1A, Obiectivul specific 10.3 – pentru creșterea calității în învățământul universitar – aferent Axei Prioritare 10 a Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020. Valoarea totală a cererii de finanțare este de 18.905.419,01 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate pentru realizarea investițiilor este de 18.522.819,42 lei, respectiv 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezentând peste 3,98 milioane euro. Diferența o constituie contribuția ULBS la cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului. Echipa de management a universității estimează că data finalizării investițiilor va avea loc chiar la începutul anului universitar 2022, respectiv până în 30 septembrie.

Vorbind despre importanța acestui proiect pentru ULBS, Prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, Rectorul Universității a precizat: În decurs de doar 6 luni am semnat cel de-al doilea proiect pentru Universitatea„Lucian Blaga” din Sibiu. Proiectul „Reabilitare, consolidare, extindere și dotare a infrastructurii educaționale destinată Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu reprezintă o mare provocare pentru universitatea noastră: comunitatea academică și școala de teatru vor beneficia de un spațiu pentru educație care va funcționa la cele mai înalte standarde ale domeniului Teatru și Artele spectacolului. Clădirea pe care dorim să o renovăm și să o dotăm va oferi tinerilor din comunitatea locală și regională șansa derulării unei activități didactice și practice alături de specialiști importanți ai domeniului teatral, ceea ce este încă o garanție a calității învățământului artistic sibian. Numai modernizarea și susținerea performanței în educație pot constitui căile prin care putem răspunde provocărilor cu care se confruntă învățământul superior din România. La final, vom avea în centrul Sibiului 27 de spații de învățământ moderne, dotate cu materiale didactice noi, tehnologii moderne, ce beneficiază de suport TIC, echipamente noi și mobilier de specialitate, software didactic, aparatură de specialitate. Doar astfel vom construi pentru studenții, colegii noștri și pentru generațiile viitoare o universitate a excelenței, a dezvoltării și a inovării.

Proiectul cu titlul „Reabilitare, consolidare, extindere și dotare a infrastructurii educaționale destinată Facultății de Litere și Arte din cadrul ULBS” va asigura realizarea condițiilor pentru o pregătireprofesională de calitate și relevanță pentru nevoile pieței muncii, adaptate nivelului de dezvoltare tehnologică și cerințelor specifice pentru îmbunătățirea ofertei de formare universitară pentru toate cele 5 domenii de Specializare Inteligentă, conform Strategiei CDI 2014-2020. Baza materială a FLA din cadrul ULBS reprezintă o problemăimportantă legată de asigurarea finanțării ce poate fi îmbunătățită prin lucrările de reabilitare, consolidare, extindere și dotare a spațiilor existente în Sibiu, pentru a fi aduse la standardele de calitate europene. Clădirea este formată din 3 tronsoane cu regimul de înălțime P+2E, construite începând din perioada anilor 1920, fiind extinsă în 1940 și ultima dată 1995. Suprafața construită a imobilului este de 1282 mp și suprafața desfășurată trece de 1670 mp. Momentan, clădirea nu este in exploatare, fiind într-o stare avansata de degradare. Starea generala precară a construcției și a facilităților de care dispune justifică din plininvestiții în consolidare, extindere și modernizare a spațiilor de studiu, precum și pentru dotarea acestora cu noi tehnologii.

Acesta este al doilea proiect contractat pentru mediul universitar, la Sibiu. Universitatea sibiană ”Lucian Blaga”, va derula investiții la Ferma din Rusciori și la acest centru de laboratoare din municipiu. În total, cele două proiecte au o valoare cumulată de peste 37 milioane lei, care se adaugă celorlalte proiecte semnate pentru Universitățile din Regiunea Centru, în total fiind astfel șase contracte pentrumodernizarea infrastructurii universitare regionale. Acesteaînsumează aproape 26 milioane euro și de impactul lor se vor bucura peste 3.000 de studenți și cadre didactice, în maximum doi ani. Este foarte importantă această preocupare privind investițiile de dezvoltare a mediului universitar, cu atât mai mult cu cât sunt conexate cu domeniile de specializare inteligentă identificate la nivel regional.Acesta este cel mai bun semn că și mediul universitar este interesat decreșterea competitivității regionale, care se bazează pe creșterea calității învățământului la toate nivelurile. Studenții și masteranzii au nevoie de laboratoare moderne și de centre de pregătire cu funcțiuni multiple. Proiectele de dezvoltare a Universităților vor asigura premisele creșterii calității și performantei științifice iar noi sperăm ca, pentru următoarea perioadă de finanțare, 2021-2027, să facilitezetransferul rapid și eficient al cunoștințelor către mediul de afaceri – în cazul acesta fiind vorba de industriile creative și ale spectacolului –dar și o mai eficientă absorbție a absolvenților pe piața specializată a forței de muncă”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Detalii privind proiectul implementat de ULBS în municipiul Sibiu pot fi regăsite în Fișa tehnică atașată acestui material.


/