Z9Festival 2023: tineri poeți din 9 țări la Sibiu



Z9Festival, festivalul internațional de literatură tânără de la Sibiu, va avea loc în 15 și 16 septembrie 2023 la Teatrul GONG, începând cu ora 19:00. Anul acesta, evenimentul include și o lectură a tinerilor poeți participanți la tabăra de creație Z9Camp, care va avea loc în 16 septembrie, de la ora 11:30, pe terasa Faust Cafe und Disko, în Piața Mică. Festivalul se încheie cu un party electro, microhouse, minimal la Faust Cafe und Disko.

Încă din 2015, de la prima ediție, Z9Festival a fost conceput ca o platformă pentru tineri scriitori din întreaga lume, oferindu-le acestora un spațiu sigur în care să-și facă vocile auzite. În 2018, revista spaniolă PlayGround l-a numit „cel mai bun festival de literatură tânără din Europa”. În fiecare an, Z9Festival aduce la Sibiu poeți din 9 țări, cu voci și stiluri diferite. La ediția 2023, țările participante sunt România, Noua Zeelandă, Italia, Serbia, Lituania, Marea Britanie, Germania, Grecia și Coreea de Sud.

Din 2022, în cadrul Z9Festival sunt acordate și Premiile Z9Debut și Z9Poezie, oferite în urma jurizării volumelor de poezie apărute în anul precedent, scrise de autoare și autori născuți după anul 1980. Juriul premiilor este format din peste 30 de poete și poeți care au participat la edițiile anterioare Z9Festival, iar ceremonia de acordare a acestora va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, după terminarea lecturilor. Premiul Z9Poezie este oferit de Cărturești.

Cei 16 scriitori care vor citi pe scena Teatrului GONG (str. Alexandru Odobescu 4) sunt Alexandru Adam (România), Răzvan Andrei (România), Mihnea Bâlici (România), Hera Lindsay Bird (Noua Zeelandă), Raluca Boantă (România), Ioan Coroamă (România), Marzia D’Amico (Italia), Ana Marija Grbić (Serbia), Alina Purcaru (România), Nojus Saulytis (Lituania), Peter Scalpello (Marea Britanie), Lea Schneider (Germania), Danae Sioziou (Grecia), Olga Ștefan (România), Bogdan Vișan (România), Mia You (Coreea de Sud/Statele Unite ale Americii/Țările de Jos).

Cei 16 poeți care vor citi la Faust Cafe und Disko sunt: Amalia Asăuanu, Miruna Ciociu, Mara Cioroianu, Sabina Cojocaru, Carina Drăgoi, Arina Gheorghe, Teona Farmatu, Alex Frandeș, Anastasia Fuioagă, Raluca Panait, Cătălin Șuteu, Dalia Rădac, Ioana Toloargă, Robert Trașcu, Mălina Turtureanu, Antonia Vlad.

Evenimentul este organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2023.

Partneri: Cărturești, Teatrul GONG, Faust Cafe und Disko, Mesagerul de Sibiu.


/

Detalii

Categorii:

General

Domenii:

Arta Științe umaniste

Persoană contact:

Vlad POJOGA

Email contact:

vlad.pojoga@ulbsibiu.ro

Fişier 1:

flyer-z9festival-2023-02.png