Universitatea este o corporaţie urbană de sorginte europeană medievală, ce s-a produs şi se reproduce prin asocierea liberă a studenţilor şi profesorilor pentru a-şi promova interesele legate de transmiterea şi producerea metodică, liberă, de cunoştinţe superioare, activitate instituţionalizată privind materiile de studiu, programele, examenele şi atestatele de studii. Toate acestea sunt parte şi se supun unei jurisdicţii interne definite printr-o Cartă convenită împreună.

În timpul Evului Mediu, universităţile s-au aflat sub protecţia celor două autorităţi universale ale Europei: spirituală – Sfântul Scaun – şi seculară – Împăratul Sfântului Imperiu Roman – , ambele conferind imunitate corporaţiilor universitare şi jurisdicţie asupra universitarilor.

În privilegiul acordat de Împăratul Frederic Barbarossa în 1155 la Bologna, universităţilor, se decretează:

„Prin această lege universală şi pentru totdeauna valabilă, hotărâm aşadar ca de-acum înainte nimeni să nu mai aibă îndrăzneala de a neîndreptăţi în vreun fel pe vreun om al şcolii, nici să cuteze a-i provoca vreo daună (…). Dar dacă, cu toate acestea, cineva ar dori să pornească o acţiune juridică împotriva vreunui om al şcolii din vreo pricină oarecare, să le fie acordată oamenilor şcolii posibilitatea de a alege dacă să vină la judecată înaintea domnului sau magistrului lor, ori înaintea episcopului cetăţii, cărora le-am acordat pentru aceasta drept de judecată. Iar dacă cineva va îndrăzni să-i tragă înaintea altui judecător, atunci hotărârea acestuia, chiar de ar fi foarte îndreptăţită, să fie anulată, din pricina unei atare îndrăzneli. Căci, întrucât făptuind lucruri bune, merită lauda şi protecţia noastră, socotim că se cuvine ca pe toţi aceia prin a căror ştiinţă e luminată lumea, iar viaţa supuşilor e îndreptată către ascultarea de Dumnezeu şi de noi, servitorii Săi, să îi apărăm cu dragoste faţă de orice nedreptate.” (Constituţiile Imperiale, trad. Tanaşoca).

Prin acest privilegiu, universitarii devin o stare, o clasă socială definită cu drepturi şi datorii distincte, stabilite prin lege. În asonanţă cu valorizarea îndeletnicirii universitare şi privilegierea universităţilor, universitarii dobândesc onoare şi prestigiu, atribuit colectiv, tuturor membrilor. Din momentul în care cunoașterea devine putere, universităţile şi elita universitară acced direct sau mediat şi la putere.

În România, prin Constituţie, universităţile sunt autonome, fiinţează după propria Cartă sub autoritatea Senatului şi puterea încredinţată de Senat Rectorului.

Acest statut al instituţiei şi universitarilor este semnalizat prin semne tradiţionale instituţionalizate care comunică simbolic semnificaţii sociale şi valori. Acestea sunt: