Facultatea de Medicină

Sibiul, oraş plin de istorie, cu bogate tradiţii, este recunoscut prin personalităţile pe care le-a promovat, dar şi ca un important nucleu medical. În acest mediu s-a format şi dezvoltat Facultatea de Medicină, celulă a Universităţii “Lucian Blaga”. Facultatea de Medicină s-a înfiinţat în anul 1990, s-a dezvoltat prin creşterea numărului de studenţi aflaţi în pregătire, prin completarea dotării profesionale, îmbogăţindu-se pe parcurs şi cu alte specializări: Medicină Dentară, Asistenţă Medicală Generală, Tehnică Dentară şi Farmacie.

Facultatea se află într-o continuă şi prosperă colaborare cu spitalele clinice şi private din Sibiu: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic de Pediatrie, Spitalul Militar de Urgenţă, Spitalul General CF, Spitalul de Psihiatrie “Dr. Ghe. Preda”, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Clinica “Polisano”. Eforturile care se depun pentru încadrarea şi promovarea unor cadre didactice performante şi pentru obţinerea unor dotări de ultimă generaţie sunt motivate de dorinţa de a avea studenţi şi absolvenţi foarte bine pregătiţi pentru activitatea de medic, indiferent de specialitatea pe care o vor avea sau de zona geografică unde vor profesa, scopul final al eforturilor noastre fiind calitatea serviciului medical prestat de absolvenţii noştri. Trebuie să amintim legăturile internaţionale cu facultăţile de profil din alte ţări ale Comunităţii Europene, dar şi din afara acesteia, cât şi schimburile profesionale de studenţi. Se depun eforturi permanente pentru menţinerea şi continuarea acestor contacte internaţionale, cu scopul de a ridica prestigiul facultăţii.